„Umbre”, Sezonul 3: Relu revine în forță, din 20 noiembrie! [TRAILER]

Fondator & editor
„Umbre” s-a dovedit a fi o producție cu totul diferiță față de celelalte filme sau seriale românești. Subiectul și atmosfera creată au prins rapid la public, iar luna aceasta, va fi lansat cel de-al treilea sezon.
Sezonul 3 din „Umbre” va debuta pe data de 20 noiembrie, pe HBO și HBO Go. Va avea 7 episoade, iar scenariul și regia îi aparțin lui Bogdan Mirică, cel care a semnat și primele două sezoane.
Umbre, Sezonul 3: Umanitatea lui Relu, compromisă definitiv
În Sezonul 3, mizele sunt din ce în ce mai mari. Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire.
Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil.
Umbre – Sezonul 3 [TRAILER]
Fanii celebrului serial românesc se vor reîntâlni cu: Șerban Pavlu – Relu Oncescu, Maria Obretin – Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu – Emilian, Andreea Vasile – Nico, Costel Cașcaval – Nicu, Doru Ana – Căpitanu, Mădălina Craiu – Magda, Gabi Huian – Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc – Nea Puiu, Sergiu Costache – Sabin, Augustin Viziru – Romică, Vitalie Bantaș – Paganel și mulți alții.
Fondator & editor