Now Reading
Scenariu negru pentru România, în contextul coronavirus. Și la propriu, și la figurat

 

Scenariu negru pentru România, în contextul coronavirus. Și la propriu, și la figurat

„Valorile” României s-au întors „acasă”, în contextul pandemiei de coronvirus. Mii de entități bipede disperate, de etnii „exotice”, gata să răspândească virusul, au revenit la „patria mamă”, unde au reînceput prăpădul: grătare, plimbări și scandal cât cuprinde.

În mare parte, cei care s-au întors „acasă” sunt paraziții societății: cerșetori, hoți și proxeneți. Au plecat buluc din Italia, Franța, Spania, Anglia și chiar din țările nordice, cele mai dezvoltate de pe continent. Au revenit în cuibul din care au plecat, în contextul unei stări de criză, la nivel global. Dar să nu uităm că situațiile de criză impun măsuri radicale nu doar pentru persoanele fizice sau juridice, ci și pentru guverne.

O mare oportunitate pentru statele civilizate

O situație de criză poate fi un bun prilej de curățire și reconstrucție. Asta ar putea face țările din vestul Europei începând de acum, în condițiile în care granițele statelor europene sunt închise. Și după pandemia de coronavirus, ar putea rămâne închise pentru paraziți, pentru că, până la urmă, este o oportunitate pentru igienizare. Să plece atât de mulți fără să-i dai afară, e o mare ocazie.

Pleava societății românești a plecat în străinătate profitând de vulnerabilitățile UE și totodată, ale cetățenilor. Vulnerabilitățile UE se referă la „valorile democratice”, legislație și toleranță, care se traduce de fapt prin debandadă. Bineînțeles, totul sub deviza „politically correct”. Dacă nu lași hoțul să-ți fure mobila din casă, nu ești un „progresist”, ci un „barbar” sau „încuiat”. Nu-l respecți pe „Sfântul Politically Correct”, deci nu faci cum „zice lumea”. Evident, nu ești un conformist fără capacitate de sinteză, deci ești nasol. Dacă vorbim despre vulnerabilitățile popoarelor nordice, invoc relaxarea și încrederea în cel de lângă, deci un paradis pentru colorații din Romanes. Da, infractorii născuți în România au împânzit puternic Europa în ultimele două decenii, de au ajuns până în Suedia, însă caracatița ar putea să dispară.

Scenariu negru pentru România

Toată această toleranță se dovedește în fiecare zi că este ineficientă. Este doar o debandadă acceptată sub semnul lui „politically correct”, care s-ar putea sfârși. Iar un moment de criză reprezintă momentul perfect pentru statele cu coloană vertebrală să sfideze acest concept care ascunde multă frică și ipocrizie. Ce ar însemna asta mai exact? Pe fondul acutizării crizei, granițele statelor europene să rămână definitiv închise pentru toți proxeneții, hoții și cerșetorii din România, iar cei care au rămas acolo, să fie trimiși la pachet. „Where are you from?”. „Je m’appele România, să moară Franța!”. „OK, go home! Now!”.

Astfel, România, total nepregătită, s-ar afla în fața unui scenariu negru. Și la propriu, și la figurat. Cu toată democrația șchioapă și ineficientă, care amintește de sistemul comunist: bună în teorie, dar în practică, un dezastru, o minciună. Haosul social, infrastructura dezastruoasă și numele marionetelor care au fost la butoane în ultimele 3 decenii, preocupate să acumuleze averi și să se certe, o dovedesc din plin.

Primăria, certată pentru că nu sponsorizează „valorile” revenite „acasă”

Acest articol a plecat de la o știre a unui post local. Țiganii au revenit din Suedia „acasă”, unde au cerut cu nonșalanță primăriei să-i sponsorizeze cu hrană și băutură. Cât despre respectarea normelor de igienă și protecție, ce să mai vorbim?!

View Comments (3)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top