S-au înțeles! Ferrari a semnat cu Carlos Sainz Jr, înlocuitorul lui Sebastian Vettel

Plecarea lui Sebastian Vettel de la Ferrari a declanșat un lanț de transferuri spectaculoase în Formula 1. După despărțirea de german, Ferrari a semnat un contract pe două sezoane cu Carlos Sainz Jr, angajament valabil în sezoanele 2021 și 2022.
În locul lui Carlos Sainz, la McLaren, va concura Daniel Ricciardo, de la Renault. Mutările s-au realizat la doar două zile de la „divorțul” dintre Sebastian Vettel și Scuderia Ferrari.
„Sunt foarte bucuros că voi pilota pentru Ferrari în 2021 și sunt entuziasmat în privința viitorului meu în cadrul echipei. Încă am un an important cu McLaren și aștept cu nerăbdare să concurez”, a declarat Carlos Sainz.

Record pentru Ferrari, după 50 de ani
Ferrari va avea cea mai tânără echipă din ultimii 50 de ani. Carlos Sainz are 25 de ani, iar coechipierul său, Charles Leclerc, 22 de ani.
„Credem că o pereche cu talentul și personalitatea lui Leclerc și Sainz, cea mai tânără pentru Scuderia în ultimii 50 de ani, va reprezenta cea mai bună combinație pentru a ne ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, a precizat Mattia Binotto, șeful Scuderiei.

Cine este Carlos Sainz Jr.
Carlos Sainz Jr. este fiul celebrului pilot de raliuri Carlos Sainz (58 de ani), campion mondial 1990 și 1992, respectiv de 4 ori vicecampion mondial.
Carlos Sainz Jr. concurează în Formula 1 din 2015. Până acum, a făcut parte din Scuderia Toro Rosso (2015, 2016, 2017) / Renault Sport (2017), Renault Sport (2018), McLaren (2019). La final de sezon, a încheiat pe pozițiile: 15, 12, 9, 10, 6.
Fernando Alonso, ultima piesă din puzzle
Pe lista înlocuitorilor lui Vettel s-au aflat: Carlos Sainz Jr, Daniel Ricciardo, Antonio Giovinazzi, Sergio Perez și chiar și Lewis Hamilton, însă cu șanse mici de reușită.
Mutarea lui Daniel Ricciardo la McLaren a fost anunțată cu mai puțin de o oră înainte ca Scuderia Ferrari să facă public angajamentul cu Carlos Sainz. În acest context, lanțul spectaculos de transferuri cauzat de ruperea înțelegerii dintre Vettel și italieni, ar putea determina revenirea lui Fernando Alonso la Renault, în anul 2021.