Now Reading
România va prelua președinția Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019. Ce atribuții va avea timp de 6 luni

România va prelua președinția Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019. Ce atribuții va avea timp de 6 luni

România va prelua începând de mâine, 1 ianuarie 2019 conducerea Consiliului Uniunii Europene.

România va exercita oficial, începând de la 1 ianuarie 2019, timp de 6 luni, președinția prin rotație a Consiliului UE, premieră pentru țara noastră.

Consiliul Uniunii Europene însumează guvernele statelor membre UE, formate din miniștrii de resort sau secretarii de stat ai fiecărei țări. Consiliul Uniunii Europene este format din miniștri ai celor 28 de state membre ale UE, parte a legislativului blocului comunitar, alături de Parlamentul European.

Președinția română a Consiliului UE se va concentra sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”. Șefia Consiliului se asigură prin rotație la fiecare 6 luni, iar statele membre UE implicate în actul de conducere lucrează în grupuri de câte trei, denumite „triouri”, pentru asigurarea continuității, respectiv a îndeplinirii obiectivelor stabilite de comun acord. În acest sens, din „trioul” României mai fac parte Finlanda și Croația.

Consiliul Uniunii Europene. Misiunile României

Consiliul Uniunii Europene are în vedere 3 misiuni, potrivit Romania2019.eu:

  • planificare şi conducere a reuniunilor din cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului (cu excepția Consiliului Afaceri Externe) şi ale grupurilor sale de lucru;
  • reprezentarea Consiliului UE în relaţiile cu celelalte instituţii ale Uniunii, în special cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European;
  • asumarea reprezentării Uniunii Europene în dialog cu partenerii externi, prin înlocuirea temporară a Înaltului Reprezentant, în situațiile în care acesta nu poate participa. Obligaţiile concrete sunt asigurarea resurselor necesare pentru prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de ambasadori şi a peste 150 de grupuri de lucru de la nivelul Consiliului. În acest format se negociază 200 – 300 de dosare legislative pe parcursul a peste 1.500 de întâlniri formale şi informale.

Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat cu Parlamentul European (cel de-al doilea organ legislativ, în raport de egalitate cu Consiliul UE), Consiliul European, Consiliul Europei (for european în afara UE) sau Comisia Europeană (cu rol executiv), entități care au atribuții diferite.

Ceremonia de deschidere a președinției României va avea loc pe data de 10 ianuarie, la Ateneul din București. România a aderat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top