Now Reading
România, „cocoșată” de datorii. Care este datoria externă a țării, în anul 2021

România, „cocoșată” de datorii. Care este datoria externă a țării, în anul 2021

Pe lângă problemele de care ne lovim zilnic, legate de sistemul de sănătate, educație, infrastructură, justiție, sport, pensii și așa mai departe, cunoaștem deja că țara noastră are probleme severe din punct de vedere economic, care nu oferă perspective pozitive pe termen scurt, mediu și lung. Din acest motiv, trebuie să știi care este datoria externă a României.

 

Cum a ajuns România rușinea Europei

 

În 1989, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, România a ajuns să achite integral datoria externă. Eforturile au fost uriașe din partea marii majorități a populației, care timp de ani de zile, după 1980, a cunoscut cel mai bine neajunsurile, interdicțiile comuniste. A fost o „generație de sacrificiu” precedată apoi de alte „generații de sacrificiu”, până astăzi.

Istoricii și analiștii politici de după Revoluție sunt de părere că după achitarea datoriei externe, România se putea numi țară suverană, în adevăratul sens al cuvântului, adică fără obligații față de alte state, așa cum are în ziua de azi, împovărată de datorii și de directive din vest, pe care le acceptă fără niciun fel de negociere.

Victoria lui Ceaușescu a fost, de fapt, o „Victorie a la Pirus”. Achitarea datoriei externe s-a făcut în niște condiții mult prea stricte și acest succes nu l-a mai ajutat în niciun fel de dictator, care în decembrie 1989 anunța cu disperare de la balconul PCR că va oferi compensații consistente pentru popor, dacă protestatarii vor înceta tensiunile și lucrurile se vor reașeza la normal.

Mulți istorici, sociologi, economiști, politologi și cetățeni de rând sunt și astăzi de părere că după achitarea datoriei externe, România ar fi putut deveni o forță economică a Europei. Se vorbește și în ziua de azi despre planul lui Ceaușescu de a înființa o Bancă Mondială, intenție care nu a fost primită cu zâmbetul pe buze de cele mai importante forțe de pe planetă. Pe acest fond, în mentalul colectiv, Revoluția a fost, totodată, și o lovitură de stat din partea comuniștilor din eșalonul secund, cu sprijinul serviciilor secrete interne, respectiv ale celor din străinătate, moment speculat în baza unei nemulțumiri populare, concretizate în niște revolte.

 

Lăcomia, incompetența și dezinteresul, „rețeta perfectă”

 

La 32 de ani de la Revoluție, putem spune că lăcomia, incompetența, dezinteresul și lipsa spiritului patriotic ale celor care au condus țara și-au pus puternic amprenta asupra României, țară fruntașă de cele mai multe ori sau pe podium la nivel european, în topurile negative ce privesc domenii cruciale precum sănătate, infrastructură, educație și mediu. Sportul și agricultura, s-au dus de asemenea, la vale, iar perspectivele nu sunt deloc bune. Managementul guvernamental este la pământ, iar țara pare a fi îndatorată pe vecie către Banca Mondială.

Față de restul statelor europene, puterea de cumpărare a românilor este extrem de slabă. Din acest motiv și din cele enumerate mai sus, din ce în ce mai mulți români nu se mai regăsesc în țara de origine și părăsesc definitv România. Astfel, dacă trendul se va menține, populația țării va ajunge la aproximativ 12 milioane de locuitori în anul 2050.

În 1990, populația României era de 23 de milioane, în 2000 a ajuns la 22,5 milioane, în 2010 la 20, 2 milioane, iar în prezent, este estimată la aproximativ 19 milioane, adică la nivelul celei din 1967.

 

Care este datoria externă a României în anul 2021

 

Dacă în anul 1990, noii guvernanți nu aveau de plătit datorii în numele poporului, în prezent, România este îndatorată cu 126,97 de miliarde de euro. Datoria a crescut cu un miliard, față de anul trecut, a raportat BNR pe data de 14 iunie 2021. 

Pentru a face o comparație, suma pe care România o va primi pentru investițiile masive anunțate de guvernanți, prin controversatul PNRR, este de 30 de miliarde de euro, dintre care 15 miliarde cu împrumut.

De asemenea, este cunoscut faptul că România importă masiv și exportă foarte puțin, deși are toate resursele necesare pentru a înclina balanța în celălalt sens. În acest an, deficitul de cont curent arată și mai rău. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,710 miliarde de euro, în primele patru luni din 2021, în creştere cu 107,12% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, de 2,274 miliarde euro.

Astăzi, România „este văzută bine” la nivel european. Cu oameni politici obedienți față de marile puteri din vest, deci cu reprezentanți care nu deranjează, ci care execută ordine în orice domenii, nu are cum să nu fie „văzută bine”. Cu o economie la pământ, România este vasalul perfect.

Sunt de vină doar acești politicieni, care vor rămâne în paginile negre ale istoriei? Până la urmă, aceștia sunt tot români în acte, „extrași” din popor. O vorbă spune că „fiecare popor are liderii pe care îi merită”. Între timp, 28 din primele 30 de video-uri de pe Youtube, din trending, sunt manele, iar un număr consistent al concetățenilor se gândește cum să ajungă la putere pentru a proceda precum cei pe care-i critică, pentru a agonisi avere.

„Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți.” – Petre Țutea.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top