Roboții înlocuiesc oamenii. Marile companii deja i-au pus la treabă

Fondator & editor
Primii roboți lucrativi, care vor lua locul oamenilor în diverse activități practice, sunt gata. Aceștia au fost creați de Boston Dynamics, una dintre companiile care au investit puternic în digitalizare și robotizare, la nivel internațional.
Manipularea mărfurilor, serviciile de curățenie, securitate sunt doar o parte dintre domeniile în care roboții vor veni în sprijinul oamenilor și chiar îi vor înlocui. Robotul prezentat de către cei de la Boston Dynamics au început deja munca într-un depozit al Otto Motors. Atlas se numește robotul care este capabil să efectueze diverse activități din gospodările, de la așezarea unor cutii, la datul cu mătura și aspiratorul.
Robotul Atlas, pus la treabă în depozite
Robotul Atlas va fi folosit și pentru misiuni de salvare, iar pentru viitor nu este exclus să fie utilizat și pentru misiuni reale de luptă. Boston Dynamics a anunțat de altfel, recent, că a început să închirieze o parte din roboții săi câtre diverse instituții și organizații, cu scopul de a le evalua utilitatea în activități concrete, notează GadgetReport.ro.
Dezvoltarea roboților Atlas a necesitat 13 luni de design și 17 luni de construție. Cântărește 82 de kilograme și are 183 de centimetri înălțime. Atlas reprezintă doar un pas până la crearea roboților umanoizi.

„Roboții vor prelua supremația”
Experții din robotică preconizează că viitorul planetei va arăta precum cel prezentat în celebrele filme SF. Steve Wozniak, cofondatorul Apple, a declarat într-un interviu recent că inteligența artificială va prelua la un moment dat controlul asupra omenirii.
„Calculatoarele vor prelua controlul asupra omenirii, fara indoială! Asa cum oameni precum Stephen Hawking sau Elon Musk au prezis, sunt de acord ca viitorul este infricosator si foarte rău pentru oameni. Daca vom crea aceste device-uri care sa rezolve toate lucrurile pentru noi, pana la urma vor gandi mai rapid decat de noi si vor scapa de oamenii inceti pentru a conduce companiile mai eficient” a declarat Wozniak.
„Viitorul va fi o cursă între formele de viaţă din carbon (oamenii -n.r.) şi cele din silicon (roboţii-n.r.). Ambele evoluează rapid. Este neclar care formă de inteligenţă va fi cea dominantă în următorii 100, 150 de ani”, afirma, la rândul său, Reed Hastings, fondatorul Netflix.
Fondator & editor