Now Reading
Reclama care nu-i face bine lui Mircea Lucescu

Reclama care nu-i face bine lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a revenit în forță în fotbal, la 75 de ani. A semnat cu Dinamo Kiev, rivala clubului cu care a cunoscut cele mai mari succese din carieră, Șahtior Donețk. După câteva experiențe nefericite pe banca celor de la Zenit și la naționala Turciei, antrenorul român s-a ferit să facă mari promisiuni la Kiev. A declarat că prioritatea nu o reprezintă rezultatele, cu formarea unui nucleu, promovarea jucătorilor tineri, talentați.

Partea bună este că după un val de ostilități din partea ultrașilor, în urma intenției românului de a demisiona înainte de primul meci oficial, a reușit să-i facă fericiți pe suporterii ucraineni. S-a calificat în grupele UEFA Champions League și astfel, a devenit cel mai în vârstă antrenor din istoria competiției continentale. Astfel, l-a depășit pe Jupp Heynckes, care avea 72 de ani în 2017, când a ajuns cu Bayern Munchen în semifinale. De asemenea, „Il Luce” a devenit singurul antrenor care a adus Șahtior și Dinamo Kiev în UEFA Champions League.

Mircea Lucescu, viril versus expirat

Mircea Lucescu a dovedit că nu degeba a fost inclus în top 100 cei mai buni antrenori din istoria fotbalului. Valoarea sa este incontestabilă. Un lucru pe care l-am descoperit de curând despre el este faptul că are umor, dar involuntar.

Știi reclama aceea cu „Il Luce”, care se plimbă de unul singur prin parc, iar la un moment dat se așază pe bancă, probabil de oboseală?! Brusc, primește un mesaj de la unul dintre copiii săi, care-i spune: „Tată, nu uita să-ți verifici tensiunea arterială!”. Un fel de: „Moșule, ia-ți pastilele!”.

Acel spot publicitar a fost realizat cel mai probabil, înainte ca Lucescu să revină în fotbal sau chiar să se mai gândească să facă asta. Nu-i face deloc bine, pentru că pe lângă tensiunea arterială, pare să aibă și Alzheimer, potrivit reclamei. E o imagine care se bate cap în cap cu ceea ce face, de fapt, în „sportul rege”. Pe de o parte, veteran în plină forță, pe de altă parte, bătrân șubred din toate punctele de vedere, deci o chestiune falsă.

Da, e ca și cum l-ai vedea pe Florin Piersic, ex – Mărgelatu’, care ajunge să facă reclame la cămine de bătrâni. Sau pe Mike Tyson la cărucioare cu rotile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top