Now Reading
O nouă sală polivalentă în România! Va costa 14 milioane de euro [GALERIE FOTO]

O nouă sală polivalentă în România! Va costa 14 milioane de euro [GALERIE FOTO]

Lucrările la cea mai mare sală polivalentă de la malul mării vor începe de săptămâna viitoare. Sala de sport de la Constanța va avea 5.000 de locuri, iar investiția totală se ridică la 14 milioane de euro. 

Compania Națională de Investiții a făcut anunțul oficial. Polivalenta va putea găzdui evenimente sportive, culturale, concerte și festivaluri din anul 2022, informează sursa citată.

Anunțul Comaniei Naționale de Investiții

„Veste bună pentru constănțeni! Începând cu data de 11 mai, încep lucrările de execuție la sala polivalentă de la Constanța! Noua sală de sport va avea o capacitate de 5.000 de locuri (dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilități, 100 locuri pentru presă, 150 locuri VIP).

Obiectivul de investiții va beneficia de o sală de competiții care va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel național, dar și de nivel european și mondial. Totodată proiectul noii săli polivalente include și spații dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forță, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spații dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spații dedicate publicului (cafenele, alimentație publică, grupuri sanitare), dar și spații administrative.

Noua sală polivalentă va putea găzdui și evenimente culturale, conferințe, concerte sau festivaluri. Obiectivul de investiții are o valoare de aproximativ 67,9 milioane lei, urmând a fi finalizat în anul 2022″, a anunțat Compania Națională de Investiții într-o postare pe Facebook.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top