Mihai Bendeac, marcat de o traumă suferită în adolescență: „Eu niciodată n-am făcut asta”

Fondator & editor
Mihai Bendeac este unul dintre cele mai charismatice și mai mediatizate persoane publice din România, atuuri care i-au fost de ajuns de-a lungul timpului pentru a lega relații amoroase cu reprezentatele sexului frumos.
Deși este actor, Mihai Bendac este un bărbat emotiv. O experiență traumatizantă din adolescență nu-i dă pace nici acum juratului de la iUmor.
„Poți să crezi că niciodată, în viața vieților mele, eu având o experiență foarte traumatizantă care s-a întâmplat când aveam vreo 15 ani jumătate, eu niciodată nu am agățat sau nu am intrat vreodată în vorbă cu o femeie? Întotdeauna am așteptat să intre ele în vorbă”, a dezvăluit Mihai Bendeac în podcastul lui Micutzu.
Mihai Bendeac: „Sunt șocat de mesajele pe care le primesc”
Mihai Bendeac s-a obișnuit să fie abordat de femei de toate vârstele. Acesta s-a declarat șocat chiar de mesajele pe care le primește inclusiv din partea unor copile, prin intermediul rețelelor sociale.
„Sunt șocat de ce mesaje primesc, de la fete de 14-15 ani. Mi-a scris o fată de 15 ani ‘arată-mi pula!’. Tu îți dai seama ce a fost în sufletul meu când a trebuit să-i trimit poza aia? Glumesc. Rămâi interzis!”, a dezvăluit Mihai Bendeac pentru sursa citată.
Fondator & editor