Maria, Regina României – REVIEW FILM
La finalul anului 2020, în decembrie, am urmărit un film pe care de mult voiam să-l văd, „Maria, Regina României”. Experiența filmelor românești, cu mici excepții, m-au făcut să le privesc cu mult scepticism. Cel de față m-a făcut curios, m-am gândit că poate reprezenta o producție utilă pentru tinerii doresc să cunoască anumite evenimente istorice într-un mod mai interactiv.
„Maria, Regina României” este film românesc și da, și nu. Conține mulți actori români, regizorul este italian, Alexis Cahill, lungmetrajul este filmat și în România, și în Franța. Filmul prezintă agitația, tensiunea personajelor istorice ale vremii, în frunte cu regele Ferdinand, Ion I. C. Brătianu și a reginei Maria. Filmul redă un moment istoric crucial, primăvara anului 1919 – Conferinţa de Pace de la Paris, de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Contextul, esențial
Așa cum bine știm, România se aliase cu francezii, britanicii și rușii, împotriva nemților, austro-ungarilor și bulgarilor. Ni se promisese Transilvania, Banatul și Bucovina. România intrase în război în 1916, iar în 1918 a semnat tratatul umilitor de pace cu Germania, după ce ne-am văzut încolțiți de germani, din ce în ce mai agresivi și ruși, care au început negocierile cu nemții, după venirea la putere a bolșevicilor, în frunte cu Lenin. La câteva săptămâni de la semnarea tratatului, balanța s-a înclinat în favoarea aliaților occidentali, iar armata română a reluat din nou armele. Capitularea temporară a României a picat destul de greu în fața marilor lideri politici din vest, motiv pentru care România a avut nevoie de diplomați de rang înalt foarte abili, pentru ca țara noastră să reușească dezideratul mult visat, recunoașterea României Mari.
Înainte de toate, trebuie să știi că nu este un lungmetraj cu explozii și efecte speciale. Filmul m-a captivat la început, a reușit să mă introducă din start în atmosfera secolului XX. Premierul Brătianu – jucat onorabil de către Adrian Titieni, care beneficia de deplina încredere a regelui, dar care nu mai conta prea mult la nivel internațional, subliniază încă de la început situația foarte dificilă în care se aflau țările române și necesitatea unei schimbări de abordare. Scenografia conturează foarte bine atmosfera, iar asemănarea foarte mare a actorilor cu personajele istorice reprezintă un plus în acest sens. În schimb, aspectul care trage destul de mult acest film în jos îl reprezintă exagerarea, care duce la o caricaturizare a personajelor. Nu din punct de vedere al înfățișării, ci al comportamentului.
Ce-i prea mult, strică
Filmul se bucură de multă apreciere, dar și de critici, majoritatea cu referire la monotonie. Cinefil și pasionat de istorie, nu mi s-a părut plictisitor, dar am sesizat o tentă de ridicol. Potrivit producătorilor, scenariul filmului se sprijină pe informaţii din jurnalul reginei, articole din presa vremii, dar şi pe declaraţii ale politicienilor acelor ani. Evident, personajele istorice, Maria, Ferdinand, Carol al II-lea, Brătianu, mareșanul Averescu, Zizi Lambrino, au avut calități și defecte.
Problema apare însă în momentul în care regizor vrea să sublinieze anumite trăsături comportamentale. Granița dintre o simplă portretizare și caricaturizare este fină, iar în acest film a fost destul de depășită în cel de-al doilea teren. Astfel, deși actorii sunt buni, nu sunt credibili. Îl vedem pe Ferdinand un rege moale din toate punctele de vedere, Maria – o soție infidelă, preocupată mai degrabă de amant decât de rege, Carol al II-lea – fiul care-și permite să-și calce în picioare părinții impasibili, oricând și oriunde. De asemenea, există anumite dialoguri, replici trase de păr, neinspirate, care duc în aceeași direcție, de un ușor ridicol.
Ce-i prea mult, strică.
„Maria, Regina României” este un alt film cu o premiză cu mare potențial, însă într-un final, realizată mediocru, precum un alt film românesc văzut în 2020, cu o super poveste din istorie nefructificată la maximum, „Între Chin și Amin”.
Calificativul meu pentru „Maria, Regina României” – 6/10.
