Now Reading
Luptătorul Sandu Lungu s-a alăturat protestelor anti-restricții: „Oamenii trebuie să se trezească, gata!”

Luptătorul Sandu Lungu s-a alăturat protestelor anti-restricții: „Oamenii trebuie să se trezească, gata!”

Sandu Lungu se numără printre românii care au ieșit în stradă, pentru a protesta împotriva măsurilor restrictive și mai nou, a extramăsurilor abuzive ale Guvernului României, pe fondul crizei COVID. Cunoscutului luptător i s-a închis din nou sala de sport, ceea ce l-a determinat să se alăture protestelor și să-și exprime toate nemulțumirile.

„Am venit aici (n.r. – la proteste) pentru că am trei copii și vreau să crească în libertate. Să facă școală, să facă sport, să ducă viața pe care am avut-o eu în tinerețe. 

Din păcate, da, s-au închis sălile de sport. De ce? Pentru că-și formează imunitatea? Noi ne cunoaștem cu toții în sală, nu am auzit pe nimeni care să se fi îmbolnăvit. 

Bun, s-a făcut un an de zile și vă întreb: ‘Vreți să trăim așa în continuare, tot restul vieții noastre?’. Pentru că aici se va ajunge, încet, încet. Oameni buni, aveți grijă! Nu e OK ce se întâmplă. Stați cuminți, unii aveți bani, unora vă merge bine, dar nu știu cât va mai dura. Eu trăiesc din sport, sunt sportiv profesionist și nu mai fac bani de un de zile, trăiesc așa cum pot. 

Oamenii trebuie să se trezească, gata. Și-au bătut joc de noi, râd de noi la televizor când vorbim despre restricții”, a declarat Sandu Lungu.

 

Sandu Lungu: „Eu nu mă vaccinez”

 

De asemenea, Sandu Lungu a declarat că este sceptic cu privire la vaccinarea anti-COVID și la metodele de tratament din spitalele de stat, controlate de mediul politic.

„Nu vreau să influențez pe nimeni, dar eu nu mă vaccinez. Prefer să nu mai ies din țară. Nici eu, nici copiii mei. În rest, să facă fiecare ce vrea.

Eu nu fac politică, nu spun cine să rămână și cine să plece, dar treaba asta (n.r. – pandemia) este la un nivel mult mai mare. Nu este doar la nivelul României ceea ce se întâmplă.

Fina mea este asistentă la Flavia Groșan. Știu ce face femeia, ea vindecă oameni, a pus pe picioare oameni grav bolnavi, oameni care nu mai ajung în spital. În spital, mergi și mori. Mai bine mor în patul meu”, a mai declarat Lungu.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top