LeBron James, pe urmele lui Michael Jordan. Când va fi lansat „Space Jam 2″

LeBron James (35 de ani), considerat cel mai bun baschetbalist din lume la ora actuală, calcă pe urmele lui Michael Jordan (57 de ani). În plan sportiv, este de mult sub lumina reflectoarelor, dar mai nou, urmează traseul lui Jordan și în zona de divertisment.
LeBron James va juca în „Space Jam 2″/„Space Jam: A New Legacy”. Prima parte a filmului animat a făcut mare senzație în anii ’90. În 1996 a apărut filmul cu Michael Jordan, care a făcut echipă cu celebrele personaje din Looney Tunes.

LeBron James, coleg de echipă cu Bugs Bunny și Porky
Veste excelentă pentru nostalgici: „Space Jam: A New Legacy” va rula în cinematografe din iulie 2021. Din distribuția filmului vor mai face parte Anthony Davis, coleg cu LeBron la LA Lakers, actrița din „Star Trek: Discovery”, Sonequa Martin-Green și Don Cheadle, cunoscut pentru apariția din „The Avengers”.

„Space Jam 2″ va fi regizat de către Malcolm D. Lee, în parteneriat cu producătorul Ryan Coogler, regizorul „Black Panther”. În filmul din 1996, Michael Jordan și personajele din Looney Tunes s-au duelat cu o echipă de monștri pentru salvarea planetei. Multe detalii despre scenariul noului lungmetraj nu se cunosc în acest moment, însă cert este că-i vom revedea din nou în acțiune pe Bugs Bunny, Porky și Duffy Duck.
Logoul pentru noul film a fost dezvăluit de către LeBron James, pe Twitter:
Repost from #LeBronJames: 2021. ?? ? ?? pic.twitter.com/G499sIvXL6
— Space Jam A New Legacy (@spacejammovie) April 30, 2020
Fondator & editor