Now Reading
Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, amenințat de Mark Zuckerberg. Facebook, gata să dea lovitura

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, amenințat de Mark Zuckerberg. Facebook, gata să dea lovitura

În timpul pandemiei de coronavirus, Facebook continuă fulminanta ascensiune. Gigantul american promite să se dueleze de la egal la egal cu Amazon și eBay. 

Mark Zuckerberg joacă tare. Fondatorul Facebook va adăuga o extensie rețelei sociale. Mai precis, este vorba despre funcția de magazin online, mult îmbunătățită față de cea din prezent. Marele atu pe care-l va avea populara rețea socială față de platforma lui Jeff Bezos va fi volumul uriaș de informații pe care care le are deja înregistrate și pe care le-ar putea pune la dispoziție proprietarilor de magazine. Peste 2,6 miliarde de utilizatori are în acest moment Facebook.

Angajamentul lui Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg a declarat deja că datele utilizatorilor vor fi utilizat în scopul îmbunătățirii serviciului de publicitate.

„Dacă cineva accesează un magazin prin aplicaţia noastră sau dacă a cumpărat ceva, vom vedea acest lucru. Sperăm că vom folosi aceste date pentru a oferi recomandări mai bune pentru lucruri de care ar fi interesat în viitor”, a declarat Mark Zuckerberg.

Aplicația Facebook Shops face parte dintr-un plan mai vechi al americanilor și va fi lansată în curând, pentru a profita la maximum de perioada pandemiei.

Facebook, fabrică de bani în timpul pandemiei de COVID-19

Pentru început, nu se știe exact ordinea țărilor în care va fi disponibilă aplicația. Cert este că în prima fază, serviciul va fi limitat la producători din SUA și Europa Occidentală, zone în care verificarea comercianților este mai simplă.

În ultimele luni, Facebook a dat lovitură după lovitură. De curând, Facebook a cumpărat și Giphy, celebrul site de gifuri, în schimbul a 400 de milioane de dolari. În luna aprilie, Zuckerberg a lansat Facebook Gaming, aplicație disponibilă pe Android și iOS, care facilitează crearea și urmărirea streamurilor video din jocuri. De asemenea, Facebook a lansat luna aceasta și Messenger Rooms, serviciu care permite găzduirea de videoconferințe, fără un timp limită disponibil pentru câte 50 de utilizatori simultan. Așadar, un puternic concurent pentru Zoom.

Ce avere are Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, alături de Jeff Bezos (143.4 miliarde de dolari), Bill Gates (106.3 miliarde de dolari), Bernard Arnault (92.7 miliarde de dolari).

Fondatorul Facebook se bucură de o avere estimată la 78.3 miliarde de dolari, respectiv de 10 proprietăți imobiliare inedite, pe care le deține în Statele Unite, informează Business Insider.

_

Un articol realizat de Andi Miron, publicat și pe B1.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top