Influența lui Ion Țiriac în sportul mondial, dezvăluită: „Când se ridică, nu mișcă nici musca!”

Ion Țiriac (81 de ani) este una dintre cele mai influente persoane din sportul mondial, în special în tenis. George Cosac (53 de ani), fost președinte al FRT (Federația Română de Tenis), a dezvăluit modul în care este perceput omul de afaceri în cercurile locale, dar și internaționale.
„Nu cred că există colțișor de pe globul ăsta unde să nu fi apărut numele lui sau să nu fi fost implicat în ceva. În momentul în care se ridică la adunările Federației Internaționale, nu mișcă nici musca! Lumea face poze, ia autografe. Este văzut ca una dintre marile personalități ce și-au pus amprenta asupra evoluției tenisului”, a povestit Cosac, pentru GSP.
Fostul șef FRT, despre atacurile soțului Serenei Williams: „E greu să vii și să vorbești ala despre Țiriac”
Afirmațiile fostului președinte al FRT au fost făcute la câteva săptămâni de la meciul Serena Williams – Simona Halep, de la Australian Open. În urma victoriei obținute de americancă, Alexis Ohanian, soțul americancei, l-a jignit pe Ion Țiriac, numindu-l „clovn, rasist și sexist”. În replică, fiul miliardarului a oferit o reacție prin intermediul unui comunicat, prin care l-a ridiculizat pe fondatorul Reddit.
În opinia lui Cosac, soțul Serenei a intenționat să-și facă reclamă pe spatele lui Ion Țiriac, celebru pentru turneele de tenis pe care le organizează an de an și pentru sportivii impresariați de-a lungul timpului – printre aceștia, Boris Becker.
„Cel mai ușor pentru a-ți face reclamă e să creezi o imagine negativă sau să spui ceva rău. Dacă ar fi spus ceva de bine la adresa domnului Țiriac ar fi fost ceva normal. E greu să vii și să vorbești așa despre Ion Țiriac, care este o legendă în lumea sportului”, a mai precizat Cosac.