Now Reading
Ianis Hagi, mesaj emoționant pentru tatăl său. Steven Gerrard, impresionat de evoluția românului

Ianis Hagi, mesaj emoționant pentru tatăl său. Steven Gerrard, impresionat de evoluția românului

Ianis Hagi (Rangers)

Ianis Hagi a început în forță la Glasgow Rangers. La primul meci oficial pentru scoțieni, mijlocașul român a înscris golul victoriei, prilej cu care i-a transmis un mesaj emoționant tatălui său. 

Marți, 5 februarie, Gică Hagi și-a serbat ziua de naștere. În aceeași zi, fiul său a debutat pentru Glasgow Rangers, echipă la care s-a transferat în această iarnă. Hagi Jr. a început încă din primul minut la Rangers, iar în minutul 84 a adus victoria echipei sale, în urma unei execuții spectaculoase, cu piciorul drept.

Ianis Hagi i-a dedicat golul tatălui său

Ianis Hagi a izbucnit de bucurie la momentul golului și s-a îndreptat către o cameră aflată la marginea terenului, din fața căreia a transmis un mesaj emoționant tatălui său, care a împlinit 55 de ani.

„La mulți ani, tată! Te iubesc!”, este mesajul pe care l-a transmis Ianis lui Gică Hagi.

Astfel, Rangers s-a impus cu scorul de 21 în fața celor de la Hibernian. Echipa românului este pe locul secund în campionat, cu 60 de puncte, la 7 puncte de Celtic – care a disputat 25 de partide, cu una mai mult.

Ianis Hagi, lăudat de către Steven Gerrard

Evoluția jucătorului român în vârstă de 21 de ani l-a impresionat pe Steven Gerrard. Iată ce a declarat antrenorul englez, care a scris istorie la Liverpool:

„Este o victorie mare pentru noi și sunt încântat de cum am jucat în repriza a doua. Am înscris chiar înainte de pauză, într-un moment bun. În repriza a doua le-am cerut mai mult, iar jucătorii au fost excepționali pe tot terenul.

Hagi merită toate laudele, după aceast gol al victoriei, dar cred că prestația sa generală a fost remarcabilă în repriza a doua. Cred că a jucat bine în prima repriză, dar ce performanță la debutul tău pe teren propriu în repriza a doua! De asemenea, finalizarea a fost extraordinară.

Buff a avut ghinion să nu încrie, Aribo ar fi trebuit și el să dea gol, portarul ne-a salvat în câteva rânduri. Am dominat în repriza a doua, dar scânteia de care aveam nevoie a fost Hagi.

Steven Gerrard: „Ianis Hagi a arătat că are personalitate”

Este o execuție rafinată chiar în plasa laterală. Evoluția lui Ianis în repriza a doua a arătat că are caracter, personalitate și tupeu să primească mingea în orice situație – chiar dacă avea om lângă el, chiar dacă avea doi oameni lângă el – pur și simplu s-a descurcat de minune.

E un jucător inteligent și dacă acesta este drumul pe care va merge, abia aștept să-l văd din nou jucând”, a declarat Steven Gerrard pentru Rangers TV.

Ianis Hagi, la cel mai titrat club din Scoția

Rivalitatea dintre Celtic și Rangers este recunoscută peste tot în lume. Celtic are 50 de titluri de campioană, 39 de Cupe ale Scoției și 19 Cupe ale Ligii Scoției.

De partea cealaltă, echipa lui Ianis Hagi a câștigat campionatul de 54 de ori, Cupa Scoției de 33 de ori și de 27 de ori Cupa Ligii Scoției.

Ianis Hagi a venit sub formă de împrumut de la Genk, pentru 6 luni, cu opțiune de cumpărare.

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top