Giovanni Becali, cu ochii în lacrimi: „Când povestesc asta îmi vine să…” (VIDEO)

Încă din copilărie, Giovanni Becali (69 de ani) le-a promis părinților că va pleca în străinătate, iar când va reveni în țară, va aduce mașini noi, iar casele părintești vor fi dărâmate și refăcute. Celebrul impresar s-a ținut de cuvânt, iar câteva dintre experiențe le-a povestit într-un interviu.
„Trec 30 de ani și vin în ’90 cu Mercedes 560 SL nou-nouț. Unchiul murise cu zece zile înainte, l-a scuipat mereu pe Nicolae Ceaușescu. Dar erau ceilalți, verișori, toți. Mă așteptau la poartă. Am claxonat, ‘deschideți ușa!’. A trebuit să trag de oglinzi ca să intru. ‘Ați văzut, oameni buni? Ce v-am zis eu?’. Peste un an și ceva am ridicat prima casă a lui taică-miu, apoi a lui unchiu-miu și așa mai departe”, a povestit Giovanni Becali în vlogul theXclusive.
Giovanni Becali, cadou-surpriză pentru tatăl său
Unul dintre cele mai emoționante episoade din viața lui Giovanni Becali s-a petrecut în momentul în care impresarul i-a făcut cadou tatălui o mașină nouă. A fost o surpriză care a adus multă bucurie în viața părintelui său.
„Îl întreb pe tata: ‘ce culoare avea mașina ia cu care te supăram eu, băi tată?’ (…) Mai stau, mai bem și aud motorul afară. Îi zic ‘uite, ți-am făcut probleme cu Dacia, eu îți fac cadou un Mercedes alb’.
Când povestesc asta îmi vine să… Îți dai seama, când s-a urcat la volan… A luat toți prietenii lui, i-a dus în Bulgaria, au trecut cu bacul la Călărași, erau fericiți. Păcat că a murit tânăr”, a mai dezvăluit cel poreclit „Mafiotul”, respectiv „ultimul Don”.