Finala care a lămurit toate scenariile

Fondator & editor
Craiova – CFR a fost finala care a lămurit totul. Cine este mai bine închegat, cine este mai pregătit pentru cupele europene, cine și ce îmbunătățiri mai are de făcut. Dan Petrescu l-a învins pe Cristiano Bergodi din fața televizorului. A fost un duel între experiență și tinerețe, echilibru și entuziasm. În cele din urmă, experiența și echilibrul instaurat de către Petrescu a triumfat și astfel, a adus al treilea titlu consecutiv la CFR, într-un meci de „care pe care”.
CFR Cluj a confirmat faptul că este echipa mai solidă. Mai bine închegată, de departe cu cea mai bună defensivă din campionat, CFR-iștii i-au făcut pe Mihăilă, Cicâldău și Koljic să arate extrem de palizi. Pe lângă organizarea mult mai eficientă a ardelenilor, calitatea jucătorilor din defensivă s-a observat foarte bine în momentele-cheie. Fundașii centrali ai celor de la CFR, Vinicius și Boli au făcut facut diferența atât din punct de vedere defensiv, cât și ofensiv. Fundașii centrali ai Craiovei au greșit. Acka l-a scăpat din marcaj pe Vinicius, care s-a înălțat impresionant și a înscris superb cu capul, iar Cosic a comis penalty-ul transformat de către Deac. De asemenea, Boli, perfect liber, i-a făcut pe olteni să arate ridicol. I-a făcut KO fără drept de apel.
În plus, ardelenii au demonstrat că știu să profite de oportunități. CFR a înscris de două ori cu capul, după două mingi „puse pe tavă”, în timp ce oltenii au avut două ocazii uriașe, tot în urma unui joc aerian și a unor centrări excelente. Koljic și Baiaram au finalizări nefericite.
Experiența și valoarea jucătorilor au făcut diferența în CS U Craiova – CFR Cluj 1-3, un duel în urma căruia România trimite în preliminariile cupelor europene echipa mai pregătită să facă față unui astfel de nivel. Craiova este surpriza plăcută a competiției interne, care doar prin investiții solide, în special în compartimentul ofensiv ar putea emite pretenții la titlu.
Totodată, finala Ligii 1 a însemnat un restart pentru Omrani, care a avut o perioadă nefastă, un jucător de calitate pentru campionatul intern și poate chiar pentru naționala României. Burcă, Deac, Cicâldău și Nistor vor fi convocați cel mai probabil de către selecționer pentru meciurile de calificare pentru EURO.
Fondator & editor