Fiica lui Lenny Kravitz este noua Catwoman [GALERIE FOTO]

Fondator & editor
Un nou film din seria „Batman” va fi lansat în 2021, iar în pielea lui Catwoman va intra Zoe Kravitz. În vârstă de 30 de ani, actrița va începe filmările la finalul acestui an sau la începutul lui 2020, potrivit presei internaționale.
Zoe Kravitz este actriță, cântăreață și model, fiica celebrului cântăreț Lenny Kravitz. Printre cele mai importante filme în care a bifat apariții, se numără Insurgent, Divergent, Mad Max și serialul „Big Little Lies”, iar la finalul anului va urma „High Fidelity”.
Fiica lui Lenny Kravitz va avea de jucat un personaj în pielea căruia au mai intrat de-a lungul timpului Michelle Pfeiffer (Batman Returns, 1992), Halle Berry (Catwoman, 2004), Anne Hatthaway (The Dark Knight Rises, 2012).
Zoe Kravitz [GALERIE FOTO]
Batman, pe marile ecrane în vara lui 2021
Matt Reeves, care mai are în portofoliu Planet of the Apes (2015, 2017), Let Me In (2010) și Cloverfield (2008) va semna regia filmulului Batman. Lungmetrajul Warner Bros. – DC Comics este programat să fie lansat pe 25 iunie 2021.
Pentru rolul principal, regizorul în vârstă de 53 de ani a optat pentru o variantă-surpriză: Robert Pattison, star al mai multor filme pentru adolescenți.
Fondator & editor