Cum se antrenează și ce mănâncă Arnold Schwarzenegger la 72 de ani

Fondator & editor
Arnold Schwarzenegger este unul dintre marii actori de la Hollywood care în ciuda vârstei înaintate, continuă să se mențină într-o formă excelentă. La 72 de ani, „Terminatorul” are o rutină de antrenament și o dietă pe care o respectă cu sfințenie.
Arnold Schwarzenegger are o dietă diversificată, cu accent pe legume. Fostul Mr Olympia a dezvăluit pentru Men’s Health faptul că își gătește singur și este mult mai atent la alimentele pe care le consumă. Din meniul său au fost eliminate produsele din zahăr, pâinea albă și laptele de vacă, pe care l-a înlocuit cu cel de migdale. Pe lângă mesele fixe, în timpul zilei obișnuiește să-și facă un shake și de asemenea, folosește suplimente proteice și multivitamine.
„Așa cum puteți vedea, sunt atent la ceea ce mănânc (…) Acum mănânc mai mult ovăz, legume, în general, mâncare sănătoasă. Stau mai mult departe de carne și de produsele care au în componență ingrediente de origine animală, cele care conțin proteină animală. Asta este o prejudecată, că singurul mod prin care te poți face mare și puternic este să mănânci carne. Îmi este mult mai bine de când am început să mănânc mai multe produse verzi (n.r. – legume) (…) Nu urăsc niciun fel de mâncare, însă pe unele, le evit, din motive de sănătate”, a declarat Arnold.
Celebrul actor a dezvăluit că de-a lungul timpului, a călcat în repetate rânduri „strâmb”, chiar înainte de concurs.
„Cheat day vine destul de des. Îmi amintesc că s-a întâmplat chiar cu 3 zile înainte de concursul Mr Olympia în 1970. După antrenament, am fost la House of Pies (…) Ceea ce trebuie să-ți amintești este că fiecare calorie în plus trebuie să o arzi, pentru că nimeni altcineva nu o va face pentru tine. Tu trebuie să o faci!”, a dezvăluit Arnold.

Arnold, zi de zi în sala de fitness
Arnold Schwarzenegger se antrenează zilnic, dis-de-dimineață, la Gold’s Gym din Venice Beach.
„În fiecare zi lucrez în sală. Intru în sală undeva pe la 7:00-7:45 dimineața și de regulă, apoi, obișnuiesc să merg cu bicicleta pentru 45 de minute”, a declarat Arnold.
De 7 ori Mr Olympia, Arnold a dezvăluit că a renunțat la antrenamentele cu greutăți mari.
„Nu mă mai antrenez cu greutăți mari. După operația pe care am suferit-o la inimă (n.r – martie 2018), am fost sfătuit să renunț la greutățile mari, să nu mai lucrez cu greutăți care-mi permit să fac doar trei repetări. Așa că am trecut la greutăți mai mici și mai multe repetări”, a dezvăluit actorul.
Întrebat de persoana cu care ar face un antrenament dacă ar avea ocazia, Arnold l-a desemnat pe neamțul Eugen Sandow, cel cunoscut drept „părintele culturismului”, decedat în 1925.
„Mi-ar plăcea să fac un antrenament cu Eugen Sandow, pentru că a fost unul dintre idolii mei. A fost primul bodybuilder, un om puternic. Cred că este o ființă umană remarcabilă”, a declarat Arnold.
Fondator & editor