Cum mă antrenez pe timpul pandemiei de coronavirus și ce fiare mi-am cumpărat

Fondator & editor
Pandemia de coronavirus ne ține „arestați la domiciliu”, însă asta nu e o scuză pentru care să nu ne menținem în formă și înainte de orice, vii, pentru că mișcarea înseamnă viață.
Sălile de fitness s-au închis, iar domiciliul de izolare a devenit noua mea sală de sport. Programul de antrenament a rămas grupat fix la fel, adică:
Ziua 1: piept + biceps
Ziua 2: picioare
Ziua 3: abdomen
Ziua 4: spate + triceps
Ziua 5: umeri + trapez.
Un minim de echipament, obligatoriu
Exercițiile cu propria greutate sunt de bază, dar un minim echipament e obligatoriu, pentru diversificare, posibilitatea de a izola și a crește dificultatea anumitor exerciții.
De mai bine de două săptămâni mă antrenez acasă. Antrenamentele sunt intense – cu pauze mai scurte, eficiente și fac febră musculară inclusiv la picioare. Pentru început, mi-am creat un kit de bază de la Decathlon, care conține: două bare de oțel (aproape 2 kg fiecare, deci aprox 4 kg ambele), 4 discuri de câte 5 kg (în total 20 kg), 4 discuri de câte 2 kg (8 kg cu totul), 8 discuri de câte un kilogram (deci 8 kg toate) + două opritoare. Așadar, în total 40kg.
Strict cu ceea ce am la dispoziție, pot face o ganteră de maxim 30 kg sau două de 20 de kg. Deși în sală urc la 40-45 kg pentru un ramat cu o ganteră, 30 de kilograme sunt OK pentru un antrenament intens acasă. Pentru un sportiv mediu sau avansat, greutățile mai mici pot crea tensiune puternică, la fel ca cele mai mari, în funcție de intensitatea antrenamentului, pauze mai scurte, execuție mai lentă etc. Deci este vorba despre adaptabilitate. Cât pentru un începător, 20 de kg pentru o ganteră e mai mult decât suficient.
La setul de discuri și bare se mai adaugă niște benzi și mânere pentru flotări – exerciții de bază pentru dezvoltarea masei musculare a trenului superior.
Am în vedere și achiziționarea unei bare drepte sau Z și câteva discuri. Până atunci, îți las link cu produsele pe care le-am achiziționat și care mă ajută să-mi fac antrenamentele la zi. Utile, ieftine, investiții pe termen lung, pe care le vei putea folosi singur sau împreună cu femeia ta și după pandemie. Fie atunci când vei dori să scutești un drum până la sală, fie în vacanță.
Trusa de bază
- Set de gantere: 8 discuri de câte un kg, 4 discuri de câte două kg, două bare de câte două kg
- Discuri de 0,5, 1, 2, 5, 10, 20 kg
- Set mânere pentru flotări (mi le-am cumpărat cu mai mult timp în urmă, însă cele de aici sunt OK)
- Benzi elastice, de foarte mare ajutor pentru multe exerciții (biceps, triceps, spate, fesieri etc.) găsești AICI și AICI
- Covoraș
De luat în vedere și:
Toate articolele enumerate mai sus pot fi comandate online. Spor!
_
Și pentru că tot vorbim despre izolare, vezi AICI cum să-ți menții sănătatea mintală pe timpul pandemiei
Fondator & editor