Criticul de modă Alin Gălățescu trage un semnal de alarmă: „E regretabil să vezi femei agățațe de bărbați care le maltratează!”

Din nefericire, în 2022, cazurile de violență domestică se mențin la un nivel foarte ridicat, potrivit rapoartelor Poliției. Pentru că forța fizică și de multe ori psihică a bărbatului, comparativ cu cea a femeii este disproporționată, unii „masculi” își abuzează prin toate mijloacele partenerele de viață.
Acești bărbați, de cele mai multe ori cazuri patologice, cu comportamente incontrolabile – psihopați, sociopați, profită din plin de vulnerabilitatea unor femei – exprimată printr-un comportament inocent, ori prin ținute provocatoare, ce sunt interpretate eronat de agresori. Astfel, unele persoane de sex feminin ajung să se obișnuiască cu tot felul de tratamente inumane, care numai „din dragoste” nu sunt făcute.
Alin Gălățescu, critic de modă: „Un bărbat care nu știe să te prețuiască, nu te merită, punct!”
Din acest motiv, creatorul și criticul de modă Claudiu Alin Gălățescu a transmis un mesaj de încurajare femeilor, prin care le îndeamnă pe doamne și domnișoare să nu accepte umilințe în cuplu, deci să trăiască liber.
„Este trist să vezi niște femei frumoase și cu suflet bun care își pierd timpul, demnitatea, valorile și respectul față de ele, pentru bărbați care nu le prețuiesc ci doar le folosesc, bărbați care le fac să trăiască în tristețe, amărăciune, depresie și fără respect de sine, care nu pleacă de frică să nu fie singure și gândind că nu va mai fi nimeni care să le iubească.
E regretabil să le vezi agățate de niște unii care le maltratează.
Femeie, nu te lăsa umilită de nimeni, valorezi prea mult ca să suferi!
Un bărbat care nu știe să te prețuiască, nu te merită, punct!
O femeie nu are nevoie de un bărbat pentru a fi fericită, la fel cum un bărbat nu are nevoie de o femeie pentru a fi fericit. Fericirea se împarte, se construiește și nu constă în bani sau în ceva material, ci în ceea ce trăiești alături de partenerul tău.
Cineva care te iubește nu te umilește, o persoană demnă te ajută să-ți construiești un viitor, făcându-ți bine în prezent și nu distrugându-te sau rănindu-te.
Când se spune ‘Dragostea suportă totul’, se referă la sărăcie, boală, adversitate, defecte și nu la infidelități, maltratări, minciuni, agresivități sau lipsă de respect!”, a transmis Gălățescu, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
În timpul perioadei COVID, numărul cazurilor de violență domestică a crescut puternic în România, potrivit celor mai recente rapoarte ale Poliției.
Fondator & editor