Contractul de drepturi de autor. Ce este, dezavantaje și capcane

În România, cei mai mulți angajați, respectiv profesioniști în diverse domenii, își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, acel acord scris standard, ce presupune drepturi, obligații, și care prevede, de regulă, 40 de ore de muncă pe săptămână, 8 ore pe zi. În schimb, în domeniile creative există și varianta contractului de drepturi de autor, care presupune avantaje, dar și dezavantaje.
În cele ce urmează, îți prezentăm cât mai rezumat elementele de bază care trebuie cunoscute în cazul contractului din drepturi de autor. Contractul de cesiune a drepturilor de autor se utilizează în domeniile creative, precum arhitectură, publicitate, mass-media etc.
Ce este contractul de drepturi de autor
Drepturile de autor, reglementate prin Legea nr. 8/1996, sunt drepturile pe care o persoană le deține pentru prestarea anumitor activități intelectuale ce rezultă din crearea unor lucrări unice.
Acest lucru înseamnă că drepturile de autor sunt asociate cu orice proprietate științifică, artistică sau literară, precum producerea operelor muzicale, fotografice, literare, cinematografice, arhitecturale sau muzicale, programe tehnologice etc.
Dezavantajele contractului de drepturi de autor
Marele avantaj al cesionarului („angajatorului) este faptul că va plăti mult mai puține taxe la stat. Acesta nu va achita contribuțiile la pilonul I la pensie și nici contribuțiile la sănătate, care reprezintă 25% (CAS), respectiv 10% (CASS) din totalul unui salariu brut pe o „carte de muncă”/contract individual de muncă pentru colaborator. Cesionarul va plăti la stat doar impozitul pentru venit, de 10%.
Pentru un contract individual de muncă, la un salariu aproape de medie, să spunem 3.000 de lei net, un angajator trebuie să plătească la stat 5.243 de lei. 57% din sumă, adică 3.000 de lei primește angajatul „în mână”, iar 43% din salariul brut, adică 2.243 de lei ajung la stat, potrivit legii. Această sumă reprezintă CAS, CASS și CAM (contribuție asiguratorie pentru muncă, 2,25%).
Pentru un contract pe drepturi de autor, la un salariu de 3.000 de lei net (salariul mediu la nivel național), angajatorul cheltuie pentru serviciile oferite de colaborator în total, doar 3.192 de lei. Cei 192 de lei reprezintă doar impozitul pe venit, care se calculează pentru 60% din salariu, deci pentru suma de 1.800 de lei. Așadar, în loc să plătească la stat aproape 5.243 de lei, angajatorul plătește 3.126, deci economisește peste 2.000 de lei, bani care ar trebui să reprezinte contribuțiile tale la stat.
Contractul de drepturi de autor îți amputează contribuțiile la sănătate și pensie
În calitate de cedent – cel care este plătit pentru operele pe care le realizează și le oferă/„angajat”, în baza unui contract din drepturi de autor, pentru că cesionarul nu-ți plătește CAS și CASS, trebuie să achiți tu pentru fiecare serviciu medical public și bineînțeles, privat, iar contribuțiile tale la pensie sunt zero. Astfel, după 15-30-45 de ani de muncă, la pensionare, te vei trezi fără pensie sau în cel mai bun caz, cu un venit infim, pentru că nu ai îndeplinit criteriile de contributivitate.
Dacă intenționezi să semnezi un contract cu drepturi de autor, cere mai mulți bani „în mână”, față de câți ai cere pe un contract individual de muncă. Astfel, îți vei putea achita singur contribuțiile minime pentru sănătate și pensie.
Achitarea CAS și CASS sunt obligatorii la contractele pe drepturi de autor doar dacă veniturile 60% din cuantumul veniturilor anuale depășesc 12 salarii brute minime anuale, adică 27.600 anual (n.r. – 2.300 de lei este salariul minim brut lunar în România).
Atenție la contractele de drepturi de autor cu exclusivitate!
Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoști este faptul că „angajatorul” poate stipula în contract „exclusivitate”. Astfel, creațiile tale nu vor putea fi publicate nicăieri. De exemplu, dacă semnezi un angajament în mass-media, ți s-ar putea interzice să postezi și pentru altă publicație, să publici pentru un proiect personal ori chiar pe propriul blog. Este o chestiune lipsită de etică, pe care trebuie să o ai în vedere, înainte de a semna.
Contractele de drepturi de autor, considerate „pomana” politicienilor pentru patronii din mass-media
Contractul de drepturi de autor a căpătat o „reputație” destul de proastă, pentru că multe companii îl impun colaboratorilor. De cele mai multe ori, pachetul salarial și programul de lucru sunt aceleași care ar fi fost în cazul unui contract individual de muncă.
Din aceste motive, contractul de drepturi de autor este perceput drept o „pomană” a politicienilor pentru patronii din mass-media, o „portiță” legislativă pentru deținătorii marilor trusturi, pentru a plăti taxe la stat mult mai mici și implicit, a prejudicia angajații, respectiv colaboratorii.