Ciprian Tătărușanu, umilit de către Radu Banciu: „Este agramat și arogant”

Radu Banciu a reacțioant în urma derapajului portarului Ciprian Tătărușanu, din conferința de presă susținută înaintea meciului Austria – România, din Nations League.
Jurnalistul Radu Banciu a avut o poziție dură, în stilul caracteristic, după ce jucătorul în vârstă de 34 de ani a declarat că nu-l interesează părerea suporterilor echipei naționale.
„Vorbește mai bine în franceză decât în română, cam de un 4,5. Este agramat și arogant. Atât i-aș spune lui Ciprian: Când ești nul în gramatica propriei țări, nu dai lecții, dar măcar stai în banca ta și te bucuri că ai ajuns într-o poziție privilegiată fără să faci nimic”, a declarat Radu Banciu la Look Plus.
De unde a pornit scandalul cu Ciprian Tătărușanu
Duminică, 6 septembrie, în cadrul conferinței de presă, Tătărușanu s-a arătat iritat de întrebările unui jurnalist.
„Alte întrebări nu ai? Întrebări normal, despre meci, nu ai? Nu mă interesează ce părere au oamenii și suporterii din România, nu stau să răspund fiecăruia”, a declarat fostul portar al Stelei.
Ciprian Tătărușanu, adus ca rezervă la Olympique Lyon
Criticat de Mitică Dragomir și Vivi Răchită pentru evoluția modestă din partida cu Irlanda de Nord, Ciprian Tătărușanu a semnat cu Olimpique Lyon în vara anului trecut.
Portarul român are evoluții sporadice la clubul din Franța. Este rezerva lui Anthony Lopes, cu dublă cetățenie (franceză și portugheză), crescut în curtea celor de OL, cu evoluții solide pentru echipa sa de club. Astfel, în momentul transferului, șansele lui Tătărușanu de a se impune la clubul francez erau aproape din start, nule.