Now Reading
Cine este de fapt Joker: Dramele din viața lui Joaquin Phoenix

Cine este de fapt Joker: Dramele din viața lui Joaquin Phoenix

Joaquin Phoenix a avut o interpertare magistrală în „Joker”. Este de departe cel mai controversat film al anului, iar celebrul personaj creat în anii ’40 i s-a potrivit mănușă actorului în vârstă de 44 de ani.

După rolul uriaș făcut de către Heath Ledger în „The Dark Knight” (2008), așteptările publicului de la noul Joker au fost pe măsură. Joaquin Phoenix a fost o surpriză plăcută și s-a înscris deja pe lista favoriților la premiile Oscar. A venit cu o abordare diferită și a prins bine la public, iar performanța excelentă se explică într-o anumită măsură și prin experiențele personale ale actorului, cele petrecute dincolo de reflectoare.

Joker, un mare fumător

Născut în octombrie 1973, Phoenix este al treilea fiu al unei familii care făcea parte din cultul religios Children of God. Părinții actorului s-au retras rapid din această grupare, când și-au dat seama că practicile nu sunt tocmai morale, iar în 1979 au ajuns la Hollywood, unde și-au făcut o trupă de actori și cântăreți.

Joaquin Phoenix a avut o viață tumultoasă. În 1993 i-a decedat fratele, în urma unei intoxicații de medicamente cu droguri. Iar așchia nu a sărit departe de trunchi, pentru Joaquin s-a apucat de fumat din adolescență, iar în prezent, folosește hipnoza pentru a se lăsa de acest viciu. Nu prea are efect, pentru că fumează două pachete de American Spirits pe zi.

Joaquin Phoenix, la un pas de moarte

Mai mult, actorul chiar a avut probleme severe cu alcoolul. În 2005 a fost internat într-o clinică, iar în 2006 a fost la un pas să moară, în timp ce conducea într-unul dintre canioanele din Hollywood. S-a răsturnat cu mașina, eveniment nefericit produs din cauza unor defecțiuni la sistemul de frânare.

În 2008, Phoenix a anunțat că se retrage din actorie, pentru o carieră în muzică. Filmul „Two Lovers” trebuia să fie ultimul său film. În cele din urmă, s-a dovedit că anunțul retragerii sale a fost doar o regie, pregătită pentru documentarul „I’m Still Here”, din 2010.

Joaquin Phoenix, logodit cu partenera din „Her”

De-a lungul timpului, Phoenix a fost implicat în mai multe relații cu persoane publice. Printre acestea, actrița Liv Tyler (1995-1998), modelul Topaz Page-Green și actrița Rooney Mara (2016-prezent), cu care s-a și logodit în vara acestui an.

Pentru Joker, Joaquin Phoenix a mărturisit că a ținut o dietă extrem de dificilă: a slăbit nu mai puțin de 23 de kilograme.

View Comments (4)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top