Now Reading
Cele mai așteptate filme din 2021 (VIDEO)

Cele mai așteptate filme din 2021 (VIDEO)

2021 se anunță un an cu multe filme de calitate, după o perioadă în care industria cinematografică a încasat lovitură după lovitură, iar majoritatea producțiilor au fost nevoite să-și amâne lansarea. Platformele de streaming online au fost la putere în pandemie, însă pentru noul an, oamenii de film își pun speranțele la o oarecare normalizare a entertainmentului real, în fața marelui ecran.

În acest context, MrNews.ro a realizat o listă a celor mai așteptate filme ale anului 2021. De la producții de acțiune, thrillere și drame, până la comedii și horror. The Matrix 4, No Time To Die și Mission Impossible 7 sunt doar câteva dintre ele.

 

Coming to America 2

Legendarul actor de comedie Eddie Murphy revine în cea de-a doua parte a filmului „Coming to America”, la mai bine de 3 decenii. Celebrul comediant joacă rolul Regelui Akeem, dintr-o exotică țară africană, care ajunge în New York, unde trăiește o aventură plină de peripeții alături de omul său de încredere.

Cu: Eddie Murphy, Arsenio Hall, Shari Headley, Louie Anderson, Wesley Snipes, Teyana Taylor.

Data premierei: 5 martie 2021

 

Morbius

Un biochimist comite o gravă eroare în cadrul unui experiment, care-l transformă în vampir.

Cu: Jared Leto.

Data premierei: 19 martie 2021.

 

No Time To Die

Când James Bond crede că în sfârșit se poate pensiona, CIA dă alarma. Bond trebuie să captureze un villain misterios, care are pe mâini o nouă și foarte periculoasă tehnologie. Este ultimul film din seria „007″ în care joacă Daniel Craig.

Cu: Daniel Craig, Ana de Armas, Rami Malek, Naomie Harris, Lea Seydoux.

Data premierei: 2 aprilie 2021 (ultima dată, 25 noiembrie 2020).

 

BIOS

Tom Hanks joacă rolul unui inventator bolnav, singurul supraviețuitor în urma unei apocalipse. Acesta construiește un robot care să-i protejeze câinele, după ce personajul principal va muri.

Cu: Tom Hanks.

Data premierei: 16 aprilie 2021 (inițial, programat pentru 2 octombrie 2020).

 

A Quiet Place II

Filmul horror care a avut premiera în 2018 continuă în 2021. O văduvă cu 3 copii părăsește casa care a adăpostit întreaga familie ani de zile. Cele 4 suflete sunt nevoite să se păzească atât de creaturile ciudate, dar și de ceilalți oameni disperați, gata să încalce orice fel de principii morale pentru supraviețuire.

Cu: Emily Blunt, Djimon Hounsou.

Data premierei: 23 aprilie 2021.

 

Last Night In Soho

O femeie reușește să se strecoare în timp, în anii ’60 ai secolului trecut. Totul este distractiv, până când acțiunea ia o turnură groaznică.

Data premierei: 23 aprilie 2021.

 

Godzilla vs Kong

O nouă confruntare a celebrelor creaturi, cunoscute pe întreg mapamondul de aproape un secol, prin intermediul filmului și a benzilor desenate.

Data premierei: 21 mai 2021.

 

Spiral: From the Book of Saw

Dacă ți-a plăcut seria „SAW”, „Spiral” ar putea fi unul dintre filmele de pus în watchlist-ul tău pentru anul 2021. Povestea este asemănătoare, iar lungmetrajul este creat de echipa celebrei serii. Este vorba despre doi polițiști care încearcă să dezlege misterele mai multor crime din oraș. În mod inevitabil, vor intra în jocul minții bolnave. Vor reuși să scape?

Cu: Chris Rock, Samuel L. Jackson.

Data premierei: 21 mai 2021.

 

Black Widow

Un film de neratat pentru fanii celebrei serii Marvel. Scarlett Johansson joacă rolul eroinei „Black Widow” / Natasha Romanoff, războinică și fatală.

Cu: Scarlett Johansson, Florence Pugh, David Harbour, Robert Downey Jr.

Data premierei: 7 mai 2021.

 

Free Guy

Un film cu un scenariu foarte ingenios. Ryan Reynolds interpretează rolul unui funcționar bancar, care descoperă că, de fapt, este un personaj secundar într-un joc video, o lume fără limite.

Cu: Ryan Reynolds, Taika Waititi.

Data premierei: 21 mai 2021.

 

Fast & Furious 9

Gașca celor mai excentrici șoferi din lume se reunește. De data aceasta, principalul pericol îl reprezintă fratele abandonat al lui Dom (Vin Diesel), Jakob (John Cena). Vechi prietenii sunt readuse la viață, iar vechi dușmani revin în forță.

Cu: Vin Diesel, John Cena, Charlize Theron, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson.

Data premierei: 28 mai 2021 (stabilit înainte pentru 2 aprilie 2021).

 

The Conjuring: The Devil Made Me Do It

Investigatorii de spirite rele revin la datorie, pentru cea de-a 3-a parte a seriei. De data aceasta, principalul subiect îl reprezintă un suspect de crimă, posedat de un demon.

Data premierei: 4 iunie 2021

 

Ghostbusters: Afterlife

Povestea originală Ghostbusters, născută în urmă cu zeci de ani, nu este lăsată uitată. O familie descoperă lucruri incredibile legate de originalii vânători de fantome, prin intermediul unui obiect straniu.

Data premierei: 11 iunie 2021 (inițial, programat pentru 10 iulie 2020)

 

Top Gun: Maverick

Tom Cruise revine în lungmetrajul care a scris istorie și-și pune la bătaie experiența de pilot acumulată de-a lungul numeroaselor cascadorii pe care singur le-a executat. Se anunță multă adrenalină.

Cu: Tom Cruise, Val Kilmer, Jennifer Connelly

Data premierei: 2 iulie 2021

 

Space Jam: A New Legacy

LeBron James, celebrul star din NBA, îi calcă pe urme lui Michael Jordan. LeBron se va alătura echipei formate din îndrăgitele persoanaje din Looney Toones, care vor trebui să se confrunte din nou cu tabăra plină de monștri diabolici.

Data premierei: 16 iulie 2021

 

Jungle Cruise

Emily Blunt și Dwayne Johnson fac echipă într-un film plin de mister și aventură, care are la bază una dintre atracțiile majore ale parcului de distracții Disney World.

Data premierei: 30 iulie 2021

 

Suicide Squad

Multe personaje ale primului film revin în atenția fanilor producțiilor cu supereroi, la care se adaugă nume noi.

Cu: Idris Elba, Margot Robbie, Michael Rooker, Pete Davidson, Storm Reid, John Cena.

Data premierei: 6 august 2021

 

Deep Water

„Deep Water” spune povestea unui cuplu care dintr-un oraș mic, care din dorința de a-și menține căsnicia cu orice preț, a stabilit niște reguli bizare. Printre acestea se numără și faptul că soția are voie să aibă relații extraconjugale, atât timp cât acest lucru nu rupe relația. Cu toate acestea, „liniștea” familiei se încheie în momentul în care bărbatul recunoaște că a ucis unul dintre partenerii soției.

Staruri: Benn Affleck, Ana de Armas, Tracy Letts

Data premierei: 13 august 2021

 

The Hitman’s Wife Bodyguard

Când e vorba despre Smauel L. Jackson și Ryan Reynolds într-un sequel al unui film de succes din 2017, deja vorbim despre un film cu mare potențial. Dacă se mai adaugă și Salma Hayek, nu prea are cum să dea greș.

Cu: Ryan Reynolds, Samuel L. Jackson, Salma Hayek, Morgan Freeman, Antonio Banderas, Frank Grillo, Richard E. Grant

Data premierei: 20 august 2021 (inițial, 28 august 2020)

 

Candyman

Povestea lui Candyman, celebrul personaj horror a început în anii ’90. Sequelul din 2021 ne poartă înapoi, în cartierul din Chicago în care legenda a început.

Data premierei: 27 august 2021

 

Jackass 4

Năpârstocii revin în forță. Mai bătrâni, dar mai nebuni ca niciodată. Se anunță multe cascadorii și farse în stilul Jackass.

Cu: Johnny Knoxville, Steve-O etc.

Data premierei: 3 septembrie 2021

 

Death On The Nile

Un detectiv investighează decesul unei femei în timpul unei croaziere pe Nil. Se anunță un film plin de mister și o atmosferă captivantă.

Staruri: Kenneth Branagh, Gal Gadot, Armie Hammer.

Data premierei: 17 septembrie 2021 (inițial, 18 decembrie 2020).

 

Dune

Un tânăr trebuie să meargă pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a-și salva întreaga lume. Forțele malefice sunt împărțite în mai multe tabere, iar lupta pentru supremație este acerbă.

Cu: Timothee Chalamet, Rebecca Ferguson, Jasom Momoa, Dave Bautista.

Data premierei: 1 octombrie 2021.

 

Halloween Kills

Michael Myers, unul dintre cei mai cunoscuți criminali din istoria cinematografiei, revine cu și mai multă mânie.

Data premierei: 15 octombrie 2021

 

The Eternals

O producție de la Marvel, care promite multe nume sonore, o confruntare clasică între eroi și villains. Miza: salvarea planetei Pământ.

Cu: Angelina Jolie, Salma Hayek, Richard Madden, Chloe Zhao, Kumail Nanjiani etc.

Data premierei: 5 noiembrie 2021 (inițial, stabilită pentru 12 februarie 2021)

 

Mission Impossible 7

Tom Cruise, Mission Impossible 7 / Foto: David James, Paramount

La 58 de ani, Tom Cruise revine în celebra serie „Mission Impossible”. Informații în detaliu despre noul film nu se cunosc încă.

Cu: Tom Cruise, Rebecca Ferguson.

Data premierei: 19 noiembrie 2021.

 

The Matrix 4

Cu: Keanu Reeves, Jada Pinkett Smith, Priyanka Chopra etc.

Data premierei: 22 decembrie 2021 (inițial, stabilită pentru 21 mai 2021).

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top