Ce riști să pățești dacă depozitezi gelul antibacterian în mașină

În perioada pandemiei de coronavirus, dezinfectantul/gelul antibacterian a devenit unul dintre obiectele care, deseori, se află la îndemâna noastră. Dacă obișnuiești să-l depozitezi în mașină în timpul sezonului cald, trebuie să știi că este o variantă nerecomandată de specialiști.
Renunță să mai depozitezi gelul dezinfectant / antibacteran în în torpedou, în cotieră, ori în portiera mașinii, în zilele toride. Substanța de igienizare conține alcool, o substanță care se evaporă foarte ușor. Cea mai mică scânteie poate determina inflamarea vaporilor. Mai precis, substanța activă începe să se evapore de la 20 de grade Celsius. Cu cât este mai cald, cu atât procesul este mai rapid.
Avertismentul cu privire la transportarea și depozitarea dezinfectantului în mașină a fost făcut chiar în vara anului 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, de Guvernul Ungariei, în baza recomandărilor experților în domeniul medical.
Cât de mult crește temperatura în mașină, pe timpul verii
Cel mai mare pericol pe timpul verii cu privire la utilizarea gelului antibacterian îl reprezintă momentul imediat în care urci în mașină, după ce ai lăsat mașina la soare. Temperatura din autovehicul poate fi mai mare de 60 de grade Celsius.
Într-o oră, temperatura unei mașini lăsată la soare poate crește cu peste 26 de grade Celsius. După doar 5 minute, temperatura crește cu peste 4 grade Celsius, după 10 minute, cu peste 7 grade Celsius, iar după 30 de minute, cu peste 16 grade Celsius.