Now Reading
Ce avere are Dan Șucu, jurat la Imperiul Leilor

Ce avere are Dan Șucu, jurat la Imperiul Leilor

Dan Șucu, în platoul de la PRO TV, în cadrul show-ului Imperiul Leilor

Dan Șucu (58 de ani) este unul dintre noii jurați de la Imperiul Leilor – sezonul 2. Investitorul de la Pro TV, care are o avere impresionantă, deține mai multe afaceri – cea mai importantă, lanțul de magazine Mobexpert.

În sezonul al doilea de la Imperiul Leilor, Dan Șucu i-a opus rezistență consistentă lui Mohammad Murad, considerat de un număr semnificativ al telespectatorilor drept cel mai puternic leu al show-ului. Noul jurat are o avere estimată la 120-125 de milioane de euro, potrivit presei business.

Dan Șucu a intrat în afaceri imediat după Revoluție.

„Am plecat la drum cu gândul de a-mi face o afacere din care să-mi pot întreţine familia. Voiam să fiu un tată şi un soţ responsabil şi respectat în casa mea”, a declarat Dan Șucu pentru Business Magazin.

 

Ce afaceri a mai avut Dan Șucu

 

De-a lungul timpului, Dan Șucu a mai avut afaceri cu fructe și haine din Turcia. O vizită la un târg de mobilă din Franța însă, în anul 1993 i-a schimbat total viața.

„Nu mai văzusem în România canapele din piele şi mi-au plăcut foarte mult. La fel şi ideea de mobilier de birou specializat”, a dezvăluit Șucu.

 

Cum a luat naștere ideea Mobexpert

 

După vizita din Franța a luat naștere ideea magazinului de mobilă, care a devenit o facere de mare succes în România.

„Era primul targ de mobila unde ma duceam. Imi pusesem costumul cel bun si am incercat sa cheltuiesc cat mai cumpatat cei 1.000 de dolari pe care ii aveam la mine – am mers cu autobuzul pana la hotel si, in mod evident, am ales cel mai ieftin hotel”, a mai povestit Șucu.

Cum s-a întors la București, Șucu și-a înființat firmă și a început să facă primele importuri. Și-a vândut casa moștenită de la părinți, din centrul Bucureștiului și astfel, a mărit volumul de marfă adusă din străinătate. La acea vreme, canapelele din piele erau la mare căutare în România, a povestit antreprenorul.

„Mobila se vindea ca pasta de dinți”, a rememorat Dan Șucu. Pentru omul de afaceri a urmat pasul următor: crearea propriilor produse. În prezent, Mobexpert are fabrici în aproape toată țara.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top