Carol al II-lea, „Regele Playboy”. Regina Maria: „E un stricat”. Tensiunile cu Casa Regală, orgiile și infidelitățile, prezentate în presa vremii

Carol al II-lea rămâne probabil cel mai controversat conducător al teritoriului românesc. Inteligent și cult, dar infidel și indecis, fiul Regelui Ferdinand a fost un subiect mult dezbătut în presa din anii ’20-’40, abordat mai departe de istorici. 

Carol al II-lea a fost rege al României în perioada 1930-1940, unul dintre cele mai nefaste decenii considerate de istorici. Până să ajungă în fruntea țării, Carol a fost protagonistul mai multor evenimente scandaloase și rușinoase, având în vedere contextul social și politic.

Carol al II-lea este fiul lui Ferdinand I (Rege al României în perioada 1914-1927, succesor și nepot al lui Carol I, domnitorul României perioada 1866-1914). Carol al II-lea a dobândit prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, transformat mai apoi de Regele Ferdinand în Pricipele Moștenitor Carol al României.

Carol al II-lea a fugit din armată

Până să ajungă la tron, Carol al II-lea – comandant la unitatea Târgu Neamț, a dezertat din armată, în timpul Primului Război Mondial. A fugit la Odessa cu Ioana (Zizi) Lambrino, cu care s-a și căsătorit, ilegal. Carol a încălcat Statutul Casei Regale, motiv pentru care, Ferdinand a dispus ținerea fiului său în arest, timp de 75 de zile, la o mănăstire din Neamț. Căsătoria a fost anulată, la insistențele Casei Regale. Pentru Zizi Lambrino, Carol a renunțat la tron de două ori, a amenințat cu sinuciderea și s-a împușcat intenționat în picior. „Baby” și „Zucky” erau apelativele pe care le folosea Carol pentru a-și alinta partenera. A rezultat și un copil (Mircea) din relația cu Ioana Lambrino, care a primit o sumă mare de bani în schimbul tăcerii, a nerevendicării vreunui drept regal și părăsirea țării.

Elena Lupescu, a doua femeie interzisă pentru Carol al II-lea. Automat, încă o sfidare a Casei Regale

După ruperea căsătoriei cu Zizi Lambrino, Principele Carol a plecat într-o călălorie în jurul lumii. A cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei (care mai apoi a devenit Regina Elena/Regina mamă Elena), cu care s-a căsătorit în 1921. În urma acestei relații a și apărut Mihai, care avea să devină rege. În 1925, a renunțat din nou la drepturile sale de moștenitor și a fugit cu amanta sa în Franța, Elena Lupescu.

Elena Lupescu i-a luat mințile lui Carol al II-lea. A renunțat la drepturile de moștenitor, la soție, la fiul său, pentru a se dedica total amantei, cu care s-a căsătorit în exil, în 1949. Vreme de aproape 30 de ani, Elena a fost singura femeie din viața lui Carol.

Carol al II-lea, sclavul plăcerilor carnale

Carol al II-lea era credincios Elenei Lupescu, care îl domina total pe Carol al II-lea. Impotența ajunsese să-i provoace traume psihice puternice regelui, care obișnuia să organizeze adevărate orgii sexuale.

„Prințul i-a închiriat o casă în spatele palatului princiar și dormea aproape zilnic la ea după orgii celebre cu prietenii săi, mari cheflii. Se spune că o ducea chiar în camera nupțială”, a notat Stelian Popescu (om politic, jurist și ziarist) în „Memorii”.

Elena Lupescu a notat în jurnalul său detalii picante despre legătura amoroasă cu Carol: „Părinții regali ai lui Carol nu au mai avut liniște și au încercat prin toate mijloacele să ne apere. Dar Carol era nebun după mine. Era în stare să renunțe la tron și chiar a renunțat”.

Regina Maria, despre fiul său, Carol al II-lea: „E un stricat”

Regina Maria își pierduse orice fel de speranță cu privire la fiul său.

„Nici legăturile de familie, copilul, soția, casa, părinții nu contează, nu contează nimic când o femeie depravată pune mâna pe el (…) Mai târziu, când va vedea ce viață poate avea în asemenea condiții, poate că omul se va întoarce, dar principele, purtătorul de torță, cel care trebuia să fie stindardul, va fi mort pentru toți, își va fi vândut dreptul avut din naștere unei evreice cu părul roșu, care a fost amanta tuturor. Acesta este fiul meu, primul meu născut, cel născut în bucuria întregii țări, cu 32 de ani în urmă”, a notat Regina Maria în însemnările sale zilnice.

Chiar Nicolae Iorga, om politic influent la acea vreme, i-a cerut permisiunea Reginei Maria să încerce să-l convingă pe Carol să revină în țară, însă a primit un răspuns ferm: „Nu se mai poate face nimic cu el. E un stricat”.

„O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile în alcov, ştiind să reînprospăteze, până la epuizare, dorinţa partenerului, ştiind să-şi domine oboseala şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate”, este portretul Elenei Lupescu, realizat de către Pamfil Șeicaru, în anii ’60.

Carol al II-lea, subiect de primă pagină în presa vremii

Mai multe articole din presa vremii au fost culese de revista Historia, din ziarele Adevărul, Opinia, Cuvântul și Universul.

Viața dezordonată l-a determinat pe principe să plece în străinătate, a notat Adevărul: „Curtea regală era nemulțumită de faptul că prințul întreținea unele prietenii care nu ținau cont de conveniențe. Sfaturile directe ale regelui au făcut pe prințul Carol să declare că o călătorie în străinătate l-a putea face să se sustragă influențelor neplăcute (…) Sosit la Londra, Prințul Carol a grăbit foarte mult plecarea, neașteptând măcar terminarea solemnităților și s-a dus direct la Paris. Aici s-a întâlnit cu cine ar fi dorit să nu se întâlnească, ceea ce s-a știut la Curtea Regală”.

În Universul, Regele Ferdinand este compătimit pentru situația ingrată în care a fost pus de fiul său și totodată, se subliniază faptul că decizia lui Ferdinand a fost luată în sprijinul țării: „Când principele Carol a renunțat la tron, părintele a suferit, dar regele a hotărât: cel dintâi s-a plecat în fața celui din urmă, interesul statului mai presus de toate, fără preocupare de zguduitorul dramatism, care nu poate fi mai slab pentru că un suflet stă sus”.

Ziarul ieșean Opinia analiza conjunctura, contextul social în care a ajuns Carol să renunțe pentru a doua oară la tron: „După armistițiu, generația Prințului Carol a intrat într-o acuză criză sufletească: mulți își pierduseră rostul în viață, alții, cu nervii zdruncinați, alunecau în excese de tot felul; în sfârșit, aproape toți erau și au rămas încă niște dezamăgiți, hotărâți să se răzbune într-un fel pe soartă. Prințul Carol avea și el aceeași mentalitate neliniștită, aceeași sete de un altceva (…) Trecea dintr-o criză în alta, depășind câteodată marginile hotărâte ale unui prinț de coroană. Da, în același timp, făcea o vastă și o prețioasă experiență, a învățat să cunoască oamenii și trăia viața poporului românesc cu toate calitățile și defectele ei.”

Constantin Argentoianu, președinte al Consiliului de Miniștri, a avut o abordare foarte dură: „Fuga lui n-a fost decât fapta unui degenerat priapic care a dat cu piciorul la tot, ca să satisfacă acel ‘libido’ pe care Freud l-a analizat atât de bine în lucrările sale.”

De asemenea, multe voci din spațiul public au declarat la acea vreme, tensiunile dintre Carol al II-lea și premierul Ion I.C. Brătianu au avut un rol determinant în renunțarea principelui la drepturile de moștenitor.

„Voiciunea temperamentului prințului Carol l-a dus la concepția că e mai bine să-și ia toată libertatea de om întreg, decât să aștepte rolul de figurant în Dinastia Brătianu”, nota Cuvântul.

Domnia lui Carol al II-lea, un episod negru

După moartea lui Ferdinand și Brătianu, Carol al II-lea a revenit în țară. În acel moment, România era condusă de o regență condusă fără fermitate de către fratele său, Principele Nicolae.

Cu Carol al II-lea în fruntea țării, România a cunoscut pe deplin efectele crizei economice. Corupția și dictatura regală sunt atributele care au caracterizat cel mai bine perioada 1930-1940. Partidele politice și Constituția din 1923 au fost înlăturate. iar Partidul unic al regelui, Frontul Renașterii Naționale bătea cu pumnul în masă.

„Nu suporta pe nimeni în jurul său decât dacă-i era slugarnic, dacă-i executa voinţa, dacă-l prea mărea, dacă-l îmbogăţea, dacă-i satisfăcea toate poftele, toate capriciile şi aducea prea lungi osanale cultului personalităţii sale (…) Analiza specialiştilor în psihiatrie arată că impotenţa la o astfel de personalitate naşte în primul rând dorinţa de a ascunde adevărul, de a căuta mijloace spre a dovedi contrariul-de aici legenda cu virilitatea sa excesivă de a-şi dovedi virilitatea politică prin gestionarea autoritară şi violentă, ca un viol sexual a Puterii”, notează istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Carol al II-lea, gata să revină pentru a treia oară în țară

Reputația monarhului român a devenit și mai proastă, în 1940, odată cu fărâmițarea României Mari, ca urmare a pactului dintre Germania și URSS. Carol al II-lea a fost forțat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit premier. Carol al II-lea a plecat din țară cu un tren și a fost la un pas să fie asasinat de legionari.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Carol al II-lea a vrut din nou să revină la conducerea țării, însă a fost oprit de nemți. Fostul rege a murit în exil, în Portugalia, în 1953. După ce a fost îndepărtat de la putere, nu a mai păstrat legătura cu fiul său, Mihai I.

Femeile din viața lui Carol al II-lea

Ella Filliti, Maria Martini – relații post-adolescentine, Zizi Lambrino (soție; căsătorie anulată), Mirela Marcovici – actriță din București (amor pasager), Regina Elena (soție) și Elena Lupescu (amantă și mai apoi, soție) sunt femeile invocate de istorici, cu care Carol al II-lea a avut relații.