Cămașa cu mânecă scurtă, piesă interzisă în garderoba masculină. De ce să o arunci la coșul de gunoi

Fondator & editor
Cămașa cu mânecă scurtă este o piesă vestimentară pe care o întâlnim peste tot, în special vara. Atunci când temperaturile sunt foarte ridicate, unii bărbați mizează pe această variantă, care li se pare mai la îndemână. Dar o practică mimetică nu înseamnă neapărat bărbătesc sau corect din punct de vedere stilistic.
Cămașa cu mânecă scurtă este bună, însă doar la copii sau dacă trăiești pe o insulă exotică. Altfel, piese vestimentare precum cămașa cu mânecă scurtă sau maioul le poți arunca la coșul de gunoi. Specialiștii în stil masculin își îndeamnă clienții să renunțe la acestea, care nu reprezintă decât niște moșteniri de pe vremea comunismului.
„E o cămașă uzitată de către metalurgiștii din Detroit – de aceea a fost scurtată mâneca, fiind foarte cald în secție. Altă variantă spune că a apărut în insulele din Bali sau Maldive, unde e cald și chiar ai voie acolo, pentru că primul rol al hainei este cel funcțional, trebuie să fie aerată derma. Asta cu cămașa cu mânecă scurtă e o moștenire rusească și greu scapă de ea bunicii, unchii și tații noștri, care sunt foarte reticenți la asta”, a declarat Cezar Ionașcu într-un interviu pe care l-am realizat pentru Femeide10.ro.
Nu plânge după cămașa cu mânecă scurtă! „Există soluții întotdeauna. Suntem bărbați, noi nu avem probleme. Noi avem soluții. De exemplu, cămașa cu mânecă lungă din in, cu mânecile suflecate sau chiar tricoul polo”, sfătuiește consilierul de imagine.

Klaus Iohannis, fan cămașă cu mânecă scurtă
Klaus Iohannis a bifat o gafă uriașă în 2017, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu oficiali ai NATO. Președintele României a purtat cămașă cu mânecă scurtă la sacou (și mai grav) și s-a salutat cu oficialii purtând ochelari de soare. Greșelile de stil au fost comentate de designerul Clara Rotescu.
„Cea mai mare greşeală din lume: niciun parlamentar, niciun funcţionar public din lume nu poartă cămaşă cu mânecă scurtă. În lumea diplomaţiei este o greşeală extraordinară. Când apari oficial, când te duci să dai mâna cu nişte forţe armate, când te duci să faci un lucru oficial, nu eşti pe câmp, eşti preşedintele României. În ziua în care ai fost desemnat preşedintele României, începi să fii foarte, foarte atent tu şi soţia ta. Îţi iei ghidul vestimentar, care poate este ultima ta problemă, dar care va deveni prima”, a precizat Clara Rotescu, potrivit Agerpres.
Fondator & editor