Now Reading
Andrei Marga, politolog, filozof și fost ministru de Externe, explică războiul din Ucraina: „E o lume cu supraputeri. Dacă ratezi logica asta, nu pricepi ceea ce se petrece”

Andrei Marga, politolog, filozof și fost ministru de Externe, explică războiul din Ucraina: „E o lume cu supraputeri. Dacă ratezi logica asta, nu pricepi ceea ce se petrece”

În timp ce unii deplâng situația Ucrainei, Andrei Marga, politolog și filozof, îi invită pe cei mai mari susținători ai războiului să privească în ansamblu, întregul tablou.

Într-un interviu oferit pentru Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe a realizat o analiză la nivel macro, în cadrul căreia a făcut o trimitere la realismul politic. Astfel, potrivit profesorului universitar, pacea lumii nu depinde de Ucraina, ci de o înțelegere între cei mai mari „jucători” de pe planetă, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei.

„Recunosc, am citit destul de mult, când am scris o carte – ‘Ordinea viitoare  a lumii’, sper să public și ediția a doua. Tot ceea ce am spus eu este realismul politic al școlilor de la Harvard (SUA), Chicago (SUA) și al școlilor germane. Apar din ce în ce mai mulți adepți ai acestui curent. 

Realismul politic înseamnă o aplecare în analiza situației internaționale de la recunoașterea unei realități simple: e o lume cu supraputeri. Dacă nu înțelegi logica relațiilor de supraputeri, atunci ratezi înțelegerea a ceea ce se petrece. Asta e prima premisă. A doua este o premisă ce ține de ceea ce s-a încheiat sub ochii noștri, epoca din ’72 până în ’91, când s-a ajuns la înțelegeri între supraputeri. Noi ne-am bucurat de ’89, am făcut tot ce am putut pentru o nouă societate. Această ordine a fost posibilă pentru că a fost un racord al puterilor. Fără înțelegerea de la Shanghai, cu Richard Nixon, Zhou Enlai, Mao Zedong – care era foarte în vârstă, fără înțelegerea dintre Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan, de la Geneva, fără înțelegerea finală de la Sochi, nu s-ar fi putut face schimbări în răsărit, pentru că erau puteri înarmate până-n dinți”, a declarat Andrei Marga.

 

Andrei Marga: „SUA și China au toate cele 4 atuuri: militar, economic, politic și cultural”

 

În acest moment, la nivel mondial, există patru supraputeri, dintre care două superputeri, SUA și China. Fiecare mare putere are propria zonă de influență. În cazul nostru, România joacă după regulile SUA, indiferent care ar fi acestea.

„Supraputeri sunt America, China, Rusia și Uniunea Europeană. UE nu are componenta militară, Rusia nu are componenta economică, China și America sunt cele care au cele patru componente: economic, politic, militar și cultural. Ele vin cu aceste atuuri. Realismul politic ne îndeamnă să luăm în seamă aceste realități. Fundamental, asta e”, a mai punctat Andrei Marga.

„Ai noștri, cei care emit opinii, susțin că dacă cineva are altă opinie, e neapărat cu Putin sau cu altcineva. Poate fi sau poate nu fi… E în America o discuție dacă rămân republică sau devin imperiu. E o discuție. Apoi, mai e o discuție dacă rămân soliști în rolul de supraputere sau mai vin și alții. 

Școala pe care am citat-o, realismul politic, merge pe ideea că sunt noi supraputeri pe scenă. America rămâne în grandoarea ei numărul unu. Nu trebuie banalizată, ar fi o mare greșeală. Dar s-au constituit și altele”, a mai punctat Marga.

 

Andrei Marga: „E ușor să iei o propagandă în brațe și să trăiești cu ea”

 

În cazul constituirii Ucrainei, pe fondul conflictului militar, în spațiul public se „vând” foarte multe dezinformări, a lăsat de înțeles profesorul Marga.

„Ucraina e un stat tânăr, din 1990, să spunem foarte clar. E pe teritorii care știm cum s-au atașat. Și atunci, este mereu, cred, o teamă de a le pierde, dacă fac altceva (n.r. – adică să trateze corect minoritățile). Să fim foarte lucizi! Crimeea are 67% populație rusă, la ora actuală. Nu mai discutăm despre partea răsăriteană, unde sunt mai mulți ruși. 

În cazul românilor, ei au fost mai mulți (n.r. – în Bucovina de Nord), dar au fost deportați. Partea cu polonezii s-a subțiat demografic vorbind, pentru că polonezii au emigrat în mare măsură de acolo. În plus, au fost distrugerile războiului. Acolo au fost crime pe scară foarte mare.

(…) E ușor să iei o propagandă în brațe și să trăiești cu ea (…) Dar sunt arhivele războiului, care vin spre noi”, a mai punctat politologul.

 

Cum a deranjat Andrei Marga Ministerul de Externe al României

 

Andrei Marga, fost ministru de Externe și al Educației a început să acorde din ce în ce mai multe interviuri presei mainstream, la o lună de zile de când fostul politician a declarat la un eveniment public faptul că Ucraina este un stat format din teritorii alipite forțat, rupte de la vecini, iar negocierile de pace trebuie purtate cât mai rapid de marile puteri, pentru a preîntâmpina un dezastru planetar. Astfel, negocierile de pace ar putea include și cedarea de teritorii din partea Ucrainei, considerat de un segment consistent al populației României drept „un stat artificial”.

Opinia lui Andrei Marga a scandalizat Ministerul de Externe al României, condus de către Bogdan Aurescu. Oficialii de la MAE, care se aliniază politicii externe ale SUA, au ieșit cu un comunicat de presă, prin care au condamnat afirmațiile lui Andrei Marga.

În timp ce demnitarii din România voreau despre interesele Ucrainei și ale SUA, în lozinci, Andrei Marga a deranjat pentru că a adus în discuție realitatea istorică și interesele țării noastre:

„Suntem aici cu o situaţie absolut specială şi o supun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefireşti. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiţia, României – Bucovina şi Rusiei – Donbasul şi Crimeea. Sunt teritorii ale altor ţări. Ne cramponăm, asta este, va fi conflict.

Şi închei cu aceasta, să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă printr-o discuţie şi cu America şi cu Rusia, Germania, Ucraina şi cu China şi nu se va ajunge la un acord, nu va fi linişte în Europa. Nefiind linişte, democraţia va suferi”, a declarat Andrei Marga, printre altele, la evenimentul public menționat.

Într-un interviu oferit pentru Ionuț Cristache, de curând, Andrei Marga a declarat că ia în calcul chiar o candidatură la prezidențiale, în 2024.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MrNews.ro - Actualitate, entertainment și educație masculină.

___

© 2019-2020 MrNews.ro. Toate drepturile rezervate. 

Informaţiile publicate de MrNews.ro pot fi preluate doar cu citarea sursei + link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Scroll To Top